Adi Mutu a dat din nou cu stângu’-n dreptu’. „Spaima ospătarilor” a găsit un nou angajat pe care l-a confundat cu un sac de box, cu numai 6 zile înainte de expirarea suspendării. Fanii echipei din Firenze au luat foc, după desele scandaluri în care românul a fost implicat. Însă pentru Mutu asemenea momente parcă fac parte din rutina zilnică.
Când n-a impresionat pe teren, a făcut-o în afara lui, prin ieșiri care au vândut tabloidele ca pe pâine caldă. Un talent cum România nu a mai avut de la Gică Hagi, Mutu a ieșit des în decor prin gesturi care i-au atras critici cu duimul. Nici trecerea anilor nu i-au adus mai multă maturitate. Mai jos sunt doar câteva dintre cele mai urâte scandaluri în care atacantul român a fost implicat.
Septembrie 2004 – a fost depistat pozitiv cu cocaină, pe vremea când juca pentru Chelsea. A fost suspendat șapte luni, clubul englez l-a dat afară și daunele de 17 milioane de euro în chinuie și acum.
29 august 2006 – a bătut un chelner într-un hotel din Contanța, înaintea meciului cu Bulgaria din preliminariile CE 2008
10 octombrie 2009 – a făcut scandal și înainte, și după meciul cu Serbia. În săptămâna premergătoare partidei a băut până târziu cu Adrian Cristea, iar după ce România a pierdut cu 5-0 și-a consumat seara într-un club din Serbia, deținut de un cunoscut interlop
Ianuarie 2010 – a fost depistat pozitiv cu sibutramină, după două controale antidoping. A fost suspendat până pe 29 octombrie
15 aprilie 2010 – a bătut doi indivizi care i-au făcut avansuri soției sale, Consuelo. Incidentele au avut loc în jurul orei 2 noaptea, în fața unui restaurant din Firenze.
23 octombrie 2010 – a bătut un chelner până l-a băgat în spital. Ceasul arăta 5 dimineața
La aceste evenimente se mai adaugă numeroasele scandaluri sexuale în care a fost implicat, atât cu „vedete” locale, cât și internaționale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER